Typography.ro

Anatomia fontului – typeface anatomy

In font, typography on 2008/11/30 at 23:02

thumb-anatomieÎncă de mici am învățat cum se numesc diverse părți ale corpului nostru. Fonturile și caracterele de literă pe care le vedem și de care ne lovim în fiecare zi au și ele terminologia specifică, anatomia lor.
Caracterele tipografice au o multitudine de atribute, forme, detalii și repere care sunt denumite și marcate printr-o mulțime de termeni – unii mai “normali” și alții mai specializați, să le zicem “profesionali”.

Voi încerca în acest articol să îi marchez pe cei mai folosiți, elementari și poate cei mai importanți (m-aș hazarda să spun esențiali pentru cei care lucrează în domeniu).

În primul rând sunt noțiunile simple pe care le voi enumera pur și simplu: caractere majuscule (capitale, literele mari) și minuscule (literele mici), diacriticele (precum și alte caractere specifice diverselor limbi), cifrele cu diversele aspecte și cu pozițiile speciale subscript și superscript (de exemplu puteri și indici).
De asemenea și “serifele” pe care le-am mai pomenit într-un articol anterior.

În al doilea rând sunt noțiunile un pic mai avansate pe care le-am structurat într-un grafic simplu și pe care le voi dezvolta una câte una în cele ce urmează.

grafic anatomia fonturilor - click pe imagine pentru mărire

grafic anatomia fonturilor - click pe imagine pentru mărire

Menționez că voi insista pe denumirile în engleză (standardele în domeniu și cele folosite în toate mediile și softurile de specialitate) și le voi explica în limba română.

x-height
(înălțimea “x”-ului)
este o unitate tipografică relativă care măsoară înălțimea literelor mici, în general exemplificată de litera “x”;
Ascender
(ascendent)
partea unei litere care se înaltă peste înălțimea x-ului (x-height). ex: b, d, f, h, k, l, t;
Ascender line linia până la care se “înalță” ascendenții;
Baseline
(linia de bază)
linia (imaginară) pe care “stau” caracterele;
Descender
(descendent)
partea unei litere care coboară sub linia de bază a x-ului (x-height). ex: g, j, p, q, y și la unele fonturi J;
Descender line linia până la care coboară descendenții;
Stem (trunchi) linia verticală sau diagonală a unui caracter;
Ear (ureche) “urechiușa” care iese din “g” sau pornește din trunchiul “r”-ului sau “f”-ului;
Bowl partea unui caracter care delimitează spațiul circular al unei litere; poate fi închis sau deschis, de exemplu la literele: “o”, “e”, “p”, “d”, etc.;
Counter spațiul interior delimitat de “bowl”, de exemplu la “e”, “a”, “p”, “c” și alte litere;
Terminal terminația unei linii a unei litere care nu se încheie cu serife; poate fi ascuțită, convexă, concavă sau rotunjită;
Bar (bară) linia orizontală care “încheie” litere precum “T”;
Crossbar linia orizontală care “taie” litere precum “A”, “H”, “e”, “t” și altele similare;
Apex punctul format la întâlnirea liniilor unei litere, ca în cazul vârfului literei “A”;
Spine curba care formează corpul literei “S”, “s”;
Ligature
(ligatură)
unirea unei perechi de două sau mai multe litere apropiate pentru a forma un caracter nou un aspect unitar; a apărut ca o metodă de a rezolva cazuri în care elementele literelor adiacente se lovesc între ele (mai ales la fonturile de tip Serif). Ligaturi comune sunt: “fi”, “fl”, “ff”, “ct” etc…

Despre alte denumiri, “și mai avansate”, voi vorbi într-un alt articol, în curând.

Cunoașterea acestor detalii sunt importante atât pentru valoarea lor în sens de cunoștințe tehnice, dar și pentru a evalua în cunoștință de cauză valoarea estetică și nu în ultimul rând pentru a face corect diferențierea între fonturi.

PS: recunosc că poate nu este cel mai bun exemplu de a ilustra subscript și superscript cu o fracție – am ales această soluție din motive estetice și de spațiere.

Autor: Alex Șerban, 30.11.2008

Leave a Reply