Typography.ro

Typography și tehnica în era digitală

In esential, typography on 2009/01/24 at 22:26

thumb-digital2Trecând prin diverse stadii influențate de contextul general de dezvoltare al omenirii, forma literelor și metodele prin care acestea erau imprimate pe diferite medii au fost influențate de tehnologiile specifice fiecărei epoci și “combustibilul” folosit pentru a le alimenta:

  • mâinile, uneltele rudimentare acționate manual;
  • mașinile acționate mecanic;
  • invențiile epocii industriale (presele rotative și pe aburi);
  • generalizarea folosirii electricității în industrie în jurul anului 1880;
  • actuala epocă digitală și revoluția generată de utilizarea calculatorului.

Începutul

ibmmassstorage19xx102657168lg

IBM 2680: Image courtesy of Computer History Museum

Startul epocii digitale s-a dat în perioada anilor ’70-’80 când primele dispozitive erau o combinație între masinile de fotocompoziție electromecanică (Photonul 540 din 1962 al francezilor Higonnet și Moyrou, Fotosetter-ul de la Intertype, Mergenthaler Linotype VIP din 1970) și dispozitivele de output digital care generau caractere cu ajutorul tuburilor catodice pe suprafețe fotosensibile, primele caractere electronice de altfel. Acestea aveau propriile limbaje de comandă prin care comunicau cu dispozitivele de ieșire și propriile formate de fonturi.

Una dintre primele mașini automate de compoziție de text a fost IBM 2680 (începutul anilor ’60) inspirat de Video Comp-ul nemților de la Hell, ambele bazate pe tehnologia tuburilor cu raze catodice. Voluminosul IBM 2680 a inspirat mult mai târziu primul Autologic (APS-5), care integra și un minicomputer.

Lui IBM 2680 i-au urmat mașinile de la Compugraphic (finalul anilor ’60), TXT (o uriașă mașină de fotocompoziție de la Harris Intertype), VIP-ul de la Mergenthaler Linotype care aranja o pagină în 4 minute (1970), mașinile de la Graphic Systems Inc., Photonul companiei cu același nume, mașinile Monotype, Friden, Autologicul care a dominat piața multă vreme. Toate aceste dispozitive presupuneau instrucțiuni complexe, procesul de aranjare și de printare a textului era unul laborios și complicat, realizabil numai de către companiile specializate. Mai mult, aceste mașini foloseau un număr redus de fonturi.

1028528_29880053La începutul anilor ’80 au apărut primele mini sisteme pentru așezarea textului de la DEC, Bedford, Information Systems Inc., mult mai accesibile ca preț față de costul închirierii unei mașini IBM. 1985 a fost anul în care Apple și Adobe au pus la îndemâna tuturor posibilitatea de a aranja textul într-un mod profesional. Post Script-ul celor de la Adobe împreună cu Aldus PageMaker, aplicația de DTP care rula pe Macintosh-urile de la Apple (de altfel primul calculator cu o interfață grafică – GUI și display WYSIWYG accesibil ca preț) și LaserWriter, prima imprimantă laser cu preț competitiv a Apple au stârnit revoluția DTP. Din acest moment, aranjarea digitală a textului nu a mai fost o activitate pe care numai marii producători de cărți și ziare și-o puteau permite din cauza costului ridicat al computerelor mainframe, al oamenilor implicați, a complexității și timpului necesar. Apple și Adobe au pus aceste activități în mâinile celor care creau materialul de printat.

Avansul tehnologic a adus și bune și rele: în perioada fotocompoziției, aranjarea textului a scăpat de neajunsurile cauzate de folosirea metal type (forme rigide tăiate în metal, imposiblitatea de a face kerning între caractere, alterarea lățimii italicelor, obligate să se încadreze în aceleași dimensiuni ca și caracterele romane, lipsa de lizibilitate și petele de cerneală create de presiunea pe hârtie, viața scurtă a caracterelor metalice supuse uzurii). Această perioadă a fost marcată de un progres tehnologic menit să facă față cererii mari de material printat și a generat, în consecință, nenumărate copii fotografice ale unor caractere create pentru metal type, deci și defectele inițiale. Forma caracterelor a rămas neschimbată câteva zeci de ani și grija pentru aranjarea atentă a textului a intrat în umbra motivațiilor pur economice.
Prima generație de dispozitive de fotocompoziție electronică și digitală (tuburile catodice și laserul) care nu redau cu acuratețe conturul caracterelor a pregătit terenul pentru a doua generație de echipamente și pentru contururile precise, noul criteriu calitativ în aranjarea textului.
În sfârșit, tehnologia digitală accesibilă a luat typography din mâna unui grup de specialiști și a pus-o la dispoziția tuturor, contribuind în același timp și la revolutionarea și la declinul ei ca artă, ca meșteșug. Computerul și softurile de design de fonturi au adus typography în mainstream: oricine deține un calculator poate să sporească numărul designerilor de fonturi pe bandă sau al creatorilor de material tipărit. Cine poate să mai definească un set de criterii clare cu care să clasifice typography ca fiind “bună” sau “proastă” în condițiile în care orice experiment este posibil?

PostScript

Fonturile ințiale au fost de tip bitmap: fiecare simbol (“glyph“) era descris pe ecran cu ajutorul unui număr mic de pixeli, însă închipuiți-vă ce ar însemna să creezi simboluri cu ajutorul a mii de pixeli pentru imprimantele cu rezoluție mare. Soluțiile la această problemă au fost două:800px-tex_logosvg

1. Donald Knuth a venit cu prima soluție: programul Metafont care genera fonturi de tip bitmap cu ajutorul unui limbaj de programare foarte puternic și care beneficiau de o metodă de compresie care nu afecta mărimea fișierelor produse.

brand12. A doua soluție a fost PostScript. John Warnock, fondatorul Adobe, și Chuck Geschke de la Adobe, au creat în 1985 PostScript, un limbaj de descriere a paginii care convertește imaginea sau contururile de caractere de pe ecran în instrucțiuni pe care le poate decoda chip-ul unei imprimante laser în procesul de printare, calitatea printului fiind condiționaț numai de rezoluția imprimantei. Evoluția de la convertirea bitmap-urilor de pe display în puncte de cerneală pe hârtie la acuratețea redării unei pagini descrise prin formule matematice cu ajutorul PostScript a transformat rapid acest limbaj într-un standard general acceptat.

Formate de fonturi PostScript

Formatul PostScript Type 1 este cel mai comun format de fonturi care a dominat industria timp de 20 de ani și la baza lor stau obiecte matematice (curbe Bezier cubice). Printre neajunsurile Type 1 se număra faptul că un font poate să conțină doar 256 de caractere (în Type 1, unui caracter îi este asociat un singur simbol, iar pentru variante tipografice avansate sunt necesare seturi expert de fonturi) și faptul că un font Type 1 apare în meniuri și se printează bine doar dacă fișierul bitmap ce conține cel puțin o dimensiune a fontului în format bitmap (pentru afișare) e însoțit și de fișierul PostScript (descrierea conturului pentru print – de aici încadrarea în outline fonts). Fișierul bitmap este necesar pentru că fonturile Type 1 nu se bazează pe imagini raster, ci pe o descriere a conturului simbolurilor care are unele neajunsuri când vine vorba de afișare eletronică.

Urmează: TrueType și OpenType, așa că stay tuned!

Autor: Andreea Nedelea

  1. [...] on 2009/02/08 at 17:25 Principalele formate de fonturi sunt: Type 1 (despre care am povestit în articolul anterior), TrueType și Open Type (despre care voi povesti acum). TrueType și OpenType sunt formate multi [...]

  2. [...] Noile tehnologii ale erei digitale au adus o serie de modificări literei tipărite şi au determinat evoluţia acesteia spre un alt format. Totuşi caracterul tipărit coexistă alături de cel digital, în ciuda temerilor iniţiale legate de faptul că internetul va distruge presa tipărită. [...]